Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×

Jurnalul lui Argofli




Razi ca vaca

19 Mai 2020

Eram în metrou si mi-a sunat mobilul. Ma credeti ca am vorbit, pret, de cinci statii, cu cineva fara sa ma prind cine era? Persoana parea atat de prietena cu mine si atat de la curent cu viata mea, incat mi-a fost jena sa recunosc ca habar n-am cine e si chiar i-am promis solemn ca, in weekend'ul viitor, o sa-i fac o vizita. Ea mi-a promis ca o sa-mi faca placinta cu branza si cu stafide, preferata mea, asa ca o sa fac pe dracu-n patru sa descopar cine e…

M-a facut sa rememorez insa cea mai oribila chestie pe care am trait-o. Intamplarea a avut loc acum vreo 20 ani, dar nu o s-o uit niciodata, fiindca nu m-am simtit de cand ma stiu atat de prost. Deci…

… Eram in vizita la o buna prietena de-a mea, si e lesne de imaginat despre ce discutam, dat fiind ca aveam, la vremea aia, vreo 18 anisori. La un moment dat insa, amica mea si-a amintit din senin ceva si a tinut mortis sa-mi impartaseasca vestea.

— Aoleu, Argo! Azi am aflat ca a murit mama lui Vali… Fusese prietena cu maica-mea, dar in ultimul timp nu mai stia nimic despre ea, ca a stat mai mult prin spitale…

Femeia murise de o boală crunta, dupa o lunga suferinta, si mi-a parut tare rau cand am aflat. Pana aici, totul a decurs OK, doar ca prietena mea a continuat:

— Bai, parca o si vad pe maica-mea clatinand din cap, cu ochii holbati de stupefactie, cu mainile lipite de obraji si exclamand: “Vaaaai, sarrrrrrrrrraca!”.

In timp ce spunea toate astea, a si exemplificat, din dorinta de a-mi demonstra cat de bine o cunoaste pe maica-sa. Ei, si n-au trecut cinci minute, ca intra maica-sa in camera si stam o vreme la taclale. Fiica-sa se tot foia pe scaun, nestiind cum sa-i dea vestea. Pana la urma, o face fara menajamente. Biata femeie! In momentul ala, a ramas interzisa, cu ochii holbati la noi. A inceput sa bataie din cap precum catelusii aia nelipsiti pe vremuri de la lunetele masinilor, palmele i s-au repezit spre fata si i s-au mulat cu zgomot pe obraji, a deschis gura si… ce credeţi ca a zis? Exact! “Vaaaaai, sarrrrrrrrrrrraca!”. Fix cu aceeasi intonatie si cu acel “r” rostogolit si prelung, ca o jelanie. Recunosc, in clipa aia am gresit, m-am uitat spre fiica-sa. Cand ni s-au intalnit privirile, am stiut ca sunt pierduta. Am tinut rasul in mine cat am putut. Momentul era cat se poate de dramatic, iar mie imi venea sa hahai, ca o dobitoaca ce eram! Si-am dat drumul la supapa… Si eu, si prietena mea. Maica-sa, profund marcata de eveniment, inca nu se prinsese ca noi aveam o stare de spirit total nepotrivit. Ne-a intrebat:

— Da’ de ce-a murit, mama?

Noi, razand ca doua isterice:

— De canceeeeeeer! Ahahahahahaaaaaaaa!

Femeia era inmarmurita. Cu cat se uita mai nedumerita la noi, cu atat radeam mai tare. Hai ca prietena mea nu se jena chiar asa, doar era maica-sa, insa mie imi venea sa intru in pamant de rusine. Si aproape ca am intrat, fiindca in scurt timp am ajuns in genunchi, batand cu pumnii in podea, iar de la atata ras imi dadusera lacrimile si incepusera sa-mi curga si mucii. Ma gandeam: “Doamne, trasneste-ma acum si scapa-ma de chin!”. Voiam sa-i spun femeii ca fusesem profund afectata de veste, ca nimic nu mi se parea mai crunt decat boala aia si ca, de fapt, nu radeam de asta, ca o insensibila, ci de nemernica de fiica-sa, care o imitase, dar pe gura nu-mi ieseau decat niste hohote teribile. Orice incercare de a-mi cere scuze a esuat lamentabil. Peste o jumatate de ora, cand am plecat acasa, inca mai aveam accese de ras necontrolat.

Acum va inchipuiti cate mustrari de constiinta mi-am facut si cat de prost m-am simtit. M-am gandit o saptamana intreaga cum sa-i explic femeii ca nu sunt o insensibila si ca, si ca… Dar pesemne i-a explicat fiica-sa ceva, fiindca doamna P. si-a schimbat complet atitudinea fata de mine. La prima mea vizita acolo, s-a apropiat de mine, m-a prins de mana si, privindu-ma compatimitor, a inceput sa-mi vorbeasca rar, aproape silabisit, ceea ce mi s-a parut cel putin dubios.

— Ar-go!, ce faci, pu-i-sor? Bi-ne? Ai ve-nit pe la noi? Hai sa-ti dea ma-ma ce-va bun, da, pu-i-sor?

Mi-am dat seama imediat cam ce-i spusese prietena mea despre starea mea psihica, dar mai bine sa ma creada femeia dusa cu pluta decat nesimtita. Era cat pe ce sa scap usor, dar nuuuuuu, my twisted mind m-a tradat din nou. Felul in care-mi vorbea doamna P. m-a facut, inevitabil, sa-mi aduc brusc aminte de un banc* pe care il auzisem recent, si atunci m-am dat inca o data in spectacol, parca si mai abitir. Cand am plecat de acolo, nici macar prietena mea nu mai era convinsa ca integritatea mea mintala nu avusese de suferit. Si cred ca nici acum nu este. Cat despre mama ei, draguta de ea, cat a mai trait mi-a spus numai PU-I-SOR…

Citeşte şi:
Nimic nu e pe gratis

Comentarii: 2

Conectare:


Am uitat parola


Intră cu Facebook

Despre jurnale

Cele mai citite însemnări sunt premiate zilnic cu LipiPuncte! Scrie şi tu »


Cele mai citite
  1. Interzis barbatilor-probleme serioase feminine
    247   1
  2. Cu fundu' in sus
    148   3
  3. 5 motive pentru care e bine sa lucrezi Duminica
    144   0
  4. O zi de rasfat-tot tacamul
    125   0
  5. Cutzu Cutzu
    115   2

Descarcă aplicația de Android sau iPhone!

Descarcă din Google Play Descarcă din App Store