Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici.×

Meritocraţia


5 ani  
+4  
-Viorel-   Brăila, 33  


MegaStar **

Demult voiam să deschid un topic despre acest subiect, dar am tot evitat.

Ce înseamnă un sistem meritocrat?
Explicând în cuvinte simple să înţeleagă tot românu', chiar şi după nume se poate deduce
foarte uşor.
Meritocraţie = Bazat pe merit. Distribuţia, repartizarea oamenilor într-o societate după merit, după
cât îl duce dovleacul fiecare! Geniile la muncă intelectuală, doctori, ingineri, profesori, IT-işti şi tot ce ţine
de munca soft, iar cei mai puţin dotaţi intelectual la treburi potrivite lor, care nu implică multă inteligenţă, gen,
vânzător, constructor, spălător, etc!

Meritocraţia mai înseamnă, democraţie reală participativă. Adică în cazul unor chestiuni importante pentru ţară poporul este consultat prin referendum. Ca-n Elveţia!
Posturile din conducerea ţării sunt ocupate prin concurs, exact cum orice român dă concurs să se angajeze la Vodafone, Orange, etc, aşa şi miniştrii trebuiesc verificaţi prin concurs.
Asta a fost aşa în mare...
Pentru doctrina economică şi socială în detaliu, vă invit să vizitaţi site-ul.
meritocratia.ro/


O să postez aici pe topic, în fiecare zi, link-ul de youtube al emisiunii. laughing)

Ultimile 3 emisiuni:

www.youtube.com/watch?v=QMXfaj_77hw 27.05.2015
www.youtube.com/watch?v=WY6O-ptXCMA 28.05.2015
www.youtube.com/watch?v=hHxW7g8ejOQ 29.05.2015


 
5 ani    
 
SirAdrian   Germania, 27  


Star *

Sa vedem câți sunt capabili sa deschidă ochii.

 
5 ani  
-5  
Sebi   România, 31   Cel mai popular


MegaStar **

 
Mesaj ascuns din cauza reacţiilor negative.
Click aici pentru a arăta mesajul.

 
5 ani  
-1  
-Viorel-   Brăila, 33  


MegaStar **

Sebi, a deschis deja ochii. laughing

Mesaj adaugat ulterior:
McBoy, ia uite-te ce fac poliţiştii ăia din clip.

www.nasul.tv/video-viral-scandal-dupa-ce-o-batrana-a-fost-amenintata-cu-amenda-pentru-ca-vindea-zarzavaturi-la-colt-de-strada/

Asta se întâmplă când toţi idioţii, ocupă funcţii nemeritate!
Ei cică apără legea. laughing)

 
5 ani    
 
Alex   altă ţară, 27  


Star *

Exista un lucru care nu ma prea convinge atunci cand vine vorba de meritocratie

Unul dintre obiectivele meritocratiei e sa construiasca o lume in care toti copiii sa aiba aceleasi sanse in viata si spun ca nu ar trebui sa existe scoli private accesibile doar celor bogati. Hai sa spunem ca eu traiesc intr-un sistem meritocrat si am un copil presupunem ca sunt bogat pentru ca am meritat sa fiu bogat datorita mai multor calitati care eu le am si care mi-au permis sa fac ceva pentru societate...acum ma intreb daca as avea eu dreptul sa-i ofer copilului meu o educatie mai buna decat alt parinte care nu are calitatile pe care eu le am deci nu are acelasi merit ca mine,intelegi? laughing


Meritocratia dupa ideea care eu mi-am facut-o (documentandu-ma foarte putin ce e drept ) e o forma mascata de comunism

In capitalism libertatea ti se termina atunci cand ti se termina banii,si pe cei care nu sunt de acord cu mine o sa-i rog sa ii spuna unui cersetor ca e liber sa serveasca caviar la cina laughing

In meritocratie unde se termina libertatea unui individ?

Mesaj adaugat ulterior:
Intr-un sistem meritocrat persoana trebuia sa demonstreze ca este capabila de alegerea unui conducator asta e o idee care imi place din meritocratie!

Dar cu coruptia cum ramane? Cimeva tot va trebui sa iti acorde acele merite si ti le va acorda atunci cand si tu ii vei acorda ceva material deci tu acum ai dreptul la vot datorita coruptiei si eu pot sa am mai mult merit ca tine pentru a vota dar nu am avut nimic material de oferit si nu mi s-a acordat acel meritlaughing Deci daca intr-un sistem meritocrat s-ar instaura corputia asa cum a facut-o si in actualul sistem,nu ne-am intoarce din nou la aceiasi sapa de lemn?


Impotriva "nepotismului" suntem deja cu totii si e ilegal in instituriile statului nu? Dar din cauza corputiei tot se implementeaza,cum ar scapa meritocratia de coruptie?

Mesaj adaugat ulterior:
Bine...nu stiu cat de ilegal e nepotismul dar imoral sigur este,o persoana care intra in politica pentru a isi baga si alti membrii ai familiei in politica e clar ca are un interes economic!

Mesaj adaugat ulterior:
Dupa parerea mea un sistem perfect ar fi un sistem national-socialist meritocratbig grin

 
5 ani  
 
Claudiu   Tg. Neamţ, 32   Cel mai vorbăreţ


MegaStar **

Clericii propovăduiesc cuvântul Domnului sub egida unei eparhii părelnic feudale. Care este opinia ta, Viorele, fiind un aparținăror al cultului meritocrat, cu privire la această orânduire la care s-au plafonat, în speță, predicătorii diecezani??

 
5 ani  
 
-Viorel-   Brăila, 33  


MegaStar **

Alex, în Libia înainte să pice regimul Gadaffi, sistemul educaţional era gratuit, studenţilor libieni care voiau să studieze în strănitate, statul libian, le subvenţiona toate cheltuielile. Ţi se pare că era comunism în chestia asta?

Educaţia este asigurată de stat gratuit. Într-un sistem meritocrat privatul are rolul său, deci vor fi şi şcoli private.
De ce spui că-i comunism mascat?
Ai citit principiile de bază măcar? Uite, ţi le copiez aici şi spune-mi unde-i comunismul!
E o anumită ordine, o limită în orice. Nu haosul de acum!

La fundamentul MERITOCRATIEI stau urmatoarele principii de baza:

O noua constitutie Meritocrata. Meritocratie participativa (Democratie directa).
Eliminarea totala si definitiva din conducerea societatii a partidelor politice, a politicii si politicienilor
Smecheria nu va mai reprezenta o calitate definitorie a “omului de succes” in Romania
Conducerea societatii pe baza de management profesionist de catre manageri profesionisiti
Alegerea conducatorilor tarii si ai tuturor institutiilor de stat pe baza de valoare dovedita prin concurs
Un nou sistem juridic bazat pe procese cu jurati
Un nou cod penal cu pedepse deosebit de aspre astfel incit raufacatorii sa fie descurajati, iar omul bun protejat
Eliminarea clanurilor mafiote si interlope din societate. Eliminarea terorii raului din societate.
Reinstaurarea pedepsei cu moartea pentru fapte deosebit de grave (tradare de tara, crime sadice, criminali in serie)
Autofinantarea puscariilor. Toti puscariasii vor trebui sa-si cistige existenta prin munca.
Eliminarea coruptiei, a hotiei, a nedreptatii din societate
In fata legii oamenii vor fi cu adevarat egali indiferent de functie, sex, religie, culoare sau avere
O societate in care educatia, protectia mediului si sanatatea vor deveni prioritati nationale
Un nou sistem educational bazat pe un sistem de valori profund umanist la fundamentul caruia va sta competenta, educatia, toleranta, nonviolenta, protectia naturii, vointa de a face bine
Admiterea la facultate se va face numai prin examen, concurs.
Un sistem economic capitalist, dar intarirea rolului statului in economie
Statul se va implica in industria energetica, industria grea, chimica si acolo unde mai este nevoie pentru a asigura echilibrul economiei romanesti
Cresterea rolului statului in organizarea agriculturii, irigatii si amenajari funciare
Reimpadurirea tarii si controlul strict al defrisarilor. Cresterea implicarii statului in protectia mediului.
Implicarea statului in activitatea de reciclare a deseurilor
Un sistem bancar controlat. Interzicerea creditului de consum pe o perioada mai mare de 1 an.
Interzicerea prin constitutie a instrainarii resurselor minerale si naturale
Interzicerea contractelor comerciale cu companii off shore
Interzicerea vinzarii de terenuri agricole si forestiere catre cetateni straini
Interzicerea prin constitutie a exportului de materii prime si minerale
Interzicerea prin constitutie a deficitului bugetar. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
Impozit redus (sub 10%) pentru activitatile de productie. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
Impozit marit (peste25%) pentru activitati de comert. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
Reducerea la minimum posibil a numarului taxelor si impozitelor. Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
TVA diferentiat (mai mic pentru produse alimentare si mai mare pentru articole de lux). Noul guvern va elabora legislatia si mecanismele necesare.
Reducerea la minim a birocratiei.
Eliminarea tuturor organizatiilor si comisiilor finantate cu bani de la stat si infiintate cu scopul de a deturna fonduri catre clientela politica,
Prin eficientizarea managementului economiei, prin trecerea la Meritocratie, salariile, nivelul de trai, se vor dubla in maxim 3-4 ani
Reorganizare politiei astfel incit sa protejeze cetateanul corect, nu infractorii
Securitatea va deveni o institutie de control si prevenire a coruptiei in societate
Statul va reincepe sa finanteze arta si cultura atunci cind nu vor mai muri copii pe motiv ca nu sint bani pentru tratarea lor, iar batrinii nu vor mai suferi din lipsa de medicamente si tratament.
Dreptul la munca este garantat prin Constitutia Meritocrata. Statul se obliga sa garanteze un loc de munca pentru toti cetatenii romani.
Legislatie pentru reducerea abandonului copiilor si planificare familiala. Romania nu se va scrie cu 2 de R nici peste 50 ani, nici peste 100 ani, nici peste 500 de ani.
Romania va ramine membru NATO si UE respectind (si RENEGOCIIND) obligatiile asumate pina in prezent.

 
5 ani    
 
A d i   Ploieşti, 28  


Legendă ***

Pacat ca nu e Claudel pe site rolling on the floor))

 
5 ani  
 
-Viorel-   Brăila, 33  


MegaStar **

Mda, păi văd că aiurează în postarea aia ciudată, din care nu înţeleg mare lucru. Parcă e Iliescu în discurs, vorbeşte şi de fapt nu spune nimic. laughing


Alex, acele merite îţi sunt acordate să conduci după un concurs în care eşti verificat de elita intelectuală a ţării, scriitori, oameni de cultură, un fel de Academia Română de azi. Deci e cam greu să corupi un întreg juriu de oameni care te evaluează. Plus că tu ca şi ales, nu ai putere de decizie totală, adică să semnezi vânzarea de resurse străinilor, cum semnează miniştrii de azi. Tu ca ministru meritocrat ales, doar administrezi bunurile ţării, în beneficiul poporului.

În Meritocraţie, există şi privaţi. Asta face acest sistem să dea oamenilor şansa să existe patroni, oameni de succes, posibilitatea să încurajeze minţile cu simţ antreprenorial. Dar şi aici e o limită. Toate averile care depăşesc 100 de milioane €, statul le impozitează cu 100%. Adică ce depăşeşti 100 de milioane, statul îţi ia. Consider că e de ajuns pentru un om şi 3,4 generaţii după el să străiască în lux. Când ai prea mulţi bani, există tentaţia să corupi, să nu mai fii loial în afaceri şi chiar să ataci şi să păcăleşti statul.

 
5 ani  
 
Claudiu   Tg. Neamţ, 32   Cel mai vorbăreţ


MegaStar **

Viorele, lasă atitudinea asta beligerantă. Ți-am adresat, cu tot respectul, o întrebare. O să reformulez pe înțelesul unui copil pentru clasa a patra, poate de data asta vei înțelege. Vai de noi..

Care este părerea ta, din punct de vedere al unui membru meritocrat, vizavi de modul mecanic în care preoții slujesc în biserică? Merită aceștia să poarte veșmintele sfinte?

 

Conectare:


Am uitat parola


Intră cu Facebook

Descarcă aplicația de Android sau iPhone!

Descarcă din Google Play Descarcă din App Store